Sculptura Atavism propune o întoarcere la condiția arhaică a omului, la un stadiu primordial al existenței în care ființa este definită prin corp, instinct și afect. Figura umană, tratată sintetic și robust, trimite la un arhetip mai degrabă decât la un individ, sugerând memoria ancestrală înscrisă în forma trupului.

Gestul central – ținerea unei inimi în mâini – concentrează semnificația lucrării. Inima, simbol al vieții, al afectului și al energiei vitale, este scoasă din interior și expusă ca esență pură a umanului. Personajul nu o posedă violent, ci o protejează, într-un gest ritualic, aproape sacral, indicând responsabilitatea față de însăși sursa vieții.

Materialul, lemnul, accentuează caracterul organic și arhaic al lucrării, stabilind o legătură directă cu natura și cu originile culturale ale umanității. Atavism devine astfel o meditație asupra persistenței instinctelor fundamentale și a emoției primare în omul contemporan, afirmând continuitatea dintre trecutul arhetipal și prezent.