Invocare este o lucrare construită ca un mesaj moral și spiritual, nu ca un exercițiu formal „de dragul artei”. Nicolae Popa își asumă explicit rolul de „dascăl” al educației morale: sculptura devine un semn public despre momentul în care omul, rămas fără sprijin omenesc, caută ajutorul nevăzut – al spiritelor benefice, al îngerului păzitor, al credinței.

Figura feminină, cu capul plecat aproape de sol, fixează registrul emoțional al lucrării: nu triumf, ci smerenie, îngenunchere interioară, vulnerabilitate. Gestul e esențial pentru ideea de invocare: a cere ajutor presupune o coborâre a orgoliului și o întoarcere spre ceea ce depășește puterile proprii.

În fața ei, suprafața „în trepte”, asemănătoare unor pietre/lespezi, poate fi citită ca un drum al încercărilor, ca un prag greu de trecut sau ca o „scară” simbolică a rugăciunii – o apropiere pas cu pas de un sprijin mai înalt. Lucrarea transmite un creștinism al protecției și al compasiunii: nu un simbol rece, ci o scenă concentrată a omului aflat la limită și a forței binefăcătoare care îl acoperă.

În ansamblu, Invocare funcționează ca un mic altar în aer liber: o sculptură care invită la reculegere și la conștiința că, dincolo de sprijinul uman, există o dimensiune a susținerii spirituale. Prin această orientare, Nicolae Popa transformă spațiul public într-un loc de reflecție morală, iar sculptura – într-un act de îndrumare și mărturisire.