Inițial, având o altă concepție, pe parcursul lucrului autoarea și-a remodelat sensul sculpturii. Artista a fost nevoită să simplifice compoziția, dar să complice sensul. Potrivit sculptoriței: ”Poarta semnifică trecerea dintre lumi, spre alte tărâmuri, spre cineva, spre undeva”.

Pentru artistă, dar și pentru orișicare dintre muritori, poarta este intrare/ieșire, început/sfârșit, dincolo/încoace”. În sculptură, trecerea nu e doar o deschidere fizică, ci un element de tranziție – acel spațiu în care nu mai ești pe deplin în locul vechi, dar nici în cel nou. Trecerea însă nu este simplă, deoarece nu ne ducem cu toții, lalolaltă, buluc, dar intrăm câte unul, fiecare cu păcatele sale, pentru care avem a da seama în fața Providenței.

Așadar, Poarta artistei donoi este o metaforă a paragului dintre două lumi, stări, realități, situații etc.  Faptul că portalul e tăiat dintr-un bloc masiv sugerează că trecerea nu e ușoară; e câștigată prin efort, timp, eroziune, decizie. Golul nu e absență, ci sens: invită, cheamă, promite transformare.

O poartă din gresie nu e o poartă rapidă, modernă, funcțională, ci una care pare să fi fost sculptată de durată. De aici o interpretare: trecerea nu e instantanee; ea e un proces: de coacere, de vindecare, de maturizare. Inscripțiile gravate discret sugerează că trecerea e însoțită de cuvânt, mărturie, rugăciune sau reflecție.