Fereastra – pragul dintre lumi.

Sculptura este concepută ca o fereastră: nu un zid, nu o ușă, ci un spațiu intermediar.

Fereastra este locul unde interiorul (credința, intimitatea) întâlnește exteriorul (lumea, trecerea). Sacrul nu e închis în templu; el privește spre stradă. Figura Maicii cu Pruncul este redată simplu, fără dramatism. Nu domină compoziția, ci se oferă privirii ca o prezență blândă. Icoana nu cere închinare publică, ci reculegere discretă. Este o prezență care veghează, nu judecă. Arcada interioară, ușor colorată în albastru, trimite la cer, care nu e departe; el începe chiar din deschiderea ferestrei. Asistăm la o teologie a apropierii, nu a depărtării.

Piatra din față funcționează ca o bancă sau prag. Sculptura ne invită la oprire. Nu la trecere grăbită, ci la ședere. Omul este inclus în compoziție prin gestul de a sta, a privi, a tăcea.

Suprafața lucrării este aspră, cu urme vizibile ale lucrului, semnificând faptul că Credința nu e lustruită; e trăită, atinsă de timp. Astfel, icoana nu e obiect de muzeu, ci parte din viață.

 Icoană la fereastră propune o credință deschisă: nu ascunsă în interior, nu impusă în exterior. Este acel moment când treci pe lângă o casă și vezi o icoană în geam - nu te obligă să crezi, dar te oprește. Să meditezi.