Titlul Strâmbă lemne sună ca o expresie populară și ne trimite la gestul simplu, dar energic, de a îndoi materia ca să-i dai o formă nouă. Interesant este că artistul vorbește despre „lemne”, dar lucrează în travertin, o piatră care pare, prin definiție, rigidă. Tocmai aici apare ideea lucrării: chiar și ceea ce pare inflexibil poate fi modelat prin voință și meșteșug.

Dacă privim atent, vedem contraste puternice: volume tăiate, masive, aproape brute, și o curbă amplă, netezită, care străbate și „îmbrățișează” golul din centru. Acest gol nu e întâmplător; el devine locul în care citim cel mai bine „îndoirea”, tensiunea, efortul de transformare. Lucrarea poate fi înțeleasă ca o metaforă despre adaptare: cum găsim echilibru între rigiditate și flexibilitate, fără să ne rupem, dar nici fără să rămânem neschimbați.