Roata Raiului poate fi citită ca o imagine a ordinii cosmice: totul se mișcă în jurul unui centru invizibil, iar sensul (raiul) nu e „la margine”, ci în alinierea cu acel centru.

În partea superioară, centrul circular e relativ controlat, calculat, în timp ce marginea păstrează un aspect neregulat, natural, ca o „coajă” de piatră. Din această opoziție se naște mesajul: raiul (idealul) e formă și ordine, lumea noastră (trăirea concretă) e materie și imperfecțiune, drumul dintre ele este o disciplină a interiorului: din haos spre centru.

Soclul are o rețea de alveole pătrate, ca un modul arhitectural. Pătratul trimite la: pământesc, uman, măsurabi,l rațiune și structură.

Așezarea cercului (ceresc, etern) peste pătrat (terestru, construit) creează o compoziție „cer–pământ”: cercul = spirit / cer / infinit, pătratul = materie / cetate / finitudinea vieții.

Astfel, Roata Raiului pune în relație cercul - simbol al absolutului și al eternității - cu grila pătrată a lumii construite, sugerând întâlnirea dintre ceresc și pământesc. Din tensiunea dintre piatra brută și centrul șlefuit se naște ideea unei căutări: drumul de la exteriorul imperfect către un centru al ordinii și al împlinirii.