Forma masivă, așezată pe un ax, sugerează discul solar nu ca obiect static, ci ca energie care se naște. Răsăritul nu e un moment idilic, ci unul de tensiune: lumina își face loc prin materie.

Textura radială, concentrată spre centru, evocă iradierea. Nu e strălucire netedă, ci impuls: viața începe prin presiune, nu prin liniște. Plăcile mici, ușor detașate, par a se desprinde din masa principală.

Arcul subțire trasează o curbă peste volum: traiectoria. E semnul timpului care ordonează energia brută a răsăritului. Lumina are ritm, nu haos. Așezată într-un spațiu al memoriei, lucrarea capătă o lectură etică: fiecare răsărit este o reînnoire.

După noapte, după pierdere, ziua revine - nu ca promisiune ușoară, ci ca responsabilitate. Răsărit de soare este o sculptură despre începutul greu. Lumina nu apare gratuit; se naște din materie, din timp și din efort.