La steaua este o sculptură dedicată lui Mihai Eminescu, construită nu ca portret realist, ci ca o prezență simbolică. Figura alungită, orientată în sus, sugerează privirea către depărtare și către ideal – starea de căutare pe care o poartă și poezia cu același titlu. Textura densă a suprafeței păstrează urmele lucrului în piatră, ca o metaforă a timpului și a memoriei, în timp ce chipul rămâne limpede, ca un punct de liniște. Verticalitatea transformă sculptura într-un reper al curții liceului: un semn care invită la reflecție și la înălțarea gândului. Lucrarea amintește că, deși timpul trece, spiritul creator rămâne viu prin cultură și educație.