Lucrarea este o cruce masivă, dar esența ei nu stă în formă, ci în cuvântul săpat - textul Crezului (Simbolul credinței). Acesta este sculptat direct în piatră, transformând doctrina într-un corp fizic. Credința nu e citată, ci întrupată. Gresia, cu asperitățile ei, sugerează durabilitate și rezistență în timp.

Textul nu e perfect lizibil dintr-o privire - trebuie apropiere, răbdare, citire lentă. Exact ca actul credinței: nu se consumă instantaneu. Crucea pare ușor dezechilibrată, ca și cum fragmentul superior ar apăsa greoi pe bază. Această tensiune sugerează greutatea crezului: nu ca povară impusă, ci ca responsabilitate asumată.

Fiind amplasată într-un spațiu urban locuit, lucrarea aduce un text liturgic în viața cotidiană. Sculptura nu este izolată într-un spațiu sacru, ci pusă în mijlocul orașului, unde credința coexistă cu rutina zilnică. Pe câmpul lucrării nu apar personaje, simboluri auxiliare sau iconografie tradițională. Totul este redus la cruce și text.

Această austeritate întărește ideea că esența creștinismului stă în mărturisire, nu în reprezentare. Crezul sclptorului Vârtosu este o sculptură-mărturie. Ea nu invită la creație estetică, ci la citire, reflecție și asumare. Este o cruce care nu vorbește prin imagine, ci prin cuvânt devenit piatră - o formă de credință stabilă, esențială, publică și neornamentată.