Sculptura are un sens profund uman, cald și meditativ. Familie nu este o scenă idilică, ci o mărturisire despre legătura care ține lumea unită, împreună. Cele patru figuri sunt strâns unite, contopite într-un singur volum de piatră, sugerând că familia nu este o sumă de indivizi, ci un corp comun, modelat de timp, sacrificiu și memorie.

Chipul adultului din spate – tatăl – are trăsături aspre, sculptate cu o forță aproape arhaică. Privirea lui este orientată înainte, dincolo de prezent, ca și cum ar purta responsabilitatea drumului. El nu domină, ci susține. Corpul său devine un sprijin tăcut pentru ceilalți.

Copilul din centru, adormit sau abandonat cu încredere în brațele familiei, este nucleul emoțional al compoziției. Capul ușor lăsat pe spate, ochii închiși, mâinile relaxate sugerează siguranță deplină. Această figură nu știe încă ce înseamnă greutatea vieții – iar tocmai de aceea întreaga masă a sculpturii pare să se adune în jurul ei, ca un scut. Celelalte două figuri privesc lateral, fiecare într-o direcție diferită. Una este orientată spre trecut, cealaltă spre viitor. Împreună, ele creează un arc temporal: memoria – prezentul – speranța.

Familia devine astfel un punct de echilibru între ceea ce a fost și ceea ce urmează să vină. În contextul unui scuar care poartă numele lui Grigore Vieru, lucrarea capătă o rezonanță suplimentară. Ea devine un comentariu vizual la ideea de limbă, mamă, neam și continuitate, teme centrale și în poezia lui Vieru.

Familia este locul unde se învață primele cuvinte, primele tăceri și primele iubiri. În esență, Familie este o sculptură despre cum omul devine puternic nu singur, ci împreună cu ceilalți. Este o lucrare care nu cere admirație de la distanță, ci apropiere – aproape instinctivă – asemenea unui gest de a sta mai aproape de cei dragi.