Subiectul lucrării trimite la o narațiune fără cuvinte. Sculptura nu descrie un animal, ci condiția celui care există, dar nu este auzit. Povestea nu se rostește - se citește în formă. Cele două blocuri masive, rezultate din fracturare în rezultatul căderii de pe ”masa” sculptorului, par să dialogheze. Între ele apare un nod central - un ou – care este un punct de uniune sau tensiune.

E locul unde sensul se naște, dar rămâne prins între două forțe: interior/exterior, eu/lume. Inciziile pietrei, care sunt naturale, par rune sau litere primitive. Nu sunt text lizibil, ci urme de memorie. Povestea nu e destinată citirii rapide; e o scriere de timp pentru timp, nu pentru ochi grăbiți. În ciuda gravității pietrei, titlul aduce o notă de duioșie.

Artistul nu acuză, nu strigă. Spune o poveste mică, aproape copilărească, despre diferență și tăcere. Povestea unei rățuște mute este o sculptură despre vocea care nu se aude, despre sensul care nu se impune. O lucrare profund umană, care transformă tăcerea în limbaj și fragilitatea în formă durabilă.