„Femeile- Perspectivă istorică în zona Văii Prutului Mijlociu”.

04 Martie, 2026

La data de 04 martie 2026, la Iași, a avut loc Conferința ”Femeile. Perspectivă istorică în zona Văii Prutului Mijlociu”, desfășurată în cadrul proiectului „Porți pentru integrarea durabilă a culturii din Valea Prutului Mijlociu în traseele turistice europene” (ROMD00219), implementat de Primăria municipiului Ungheni, în parteneriat cu Primăria municipiului Iași, în cadrul Programului Interreg VI-A NEXT România–Republica Moldova 2021–2027. 

În contextul valorificării patrimoniului cultural și al promovării identității locale, a fost organizată o masă rotundă cu tema „Femeile în zona Văii Prutului Mijlociu – rol istoric, identitate culturală și contribuția la patrimoniul local”,la Muzeul Municipal Regina Maria din Iasi, un eveniment dedicat explorării și recunoașterii rolului esențial al femeilor în dezvoltarea comunităților din această regiune.

Valea Prutului Mijlociu reprezintă un spațiu de o deosebită bogăție culturală, unde tradițiile, obiceiurile și valorile comunitare au fost păstrate și transmise din generație în generație. În acest cadru, femeile au avut o contribuție fundamentală, fiind piloni ai identității culturale, ai vieții sociale și ai conservării patrimoniului material și imaterial. Evenimentul și-a propus să aducă în prim-plan perspective istorice și contemporane asupra rolului femeilor, reunind cadre universitare, reprezentanti ai mediului antreprenorial, reprezentanți ai mediului cultural și membri ai comunității locale.

Temele principale de discuție au inclus:

  • Rolul femeii în comunitatea tradițională

Femeia ca păstrătoare a identității culturale și spirituale, implicată activ în transmiterea meșteșugurilor tradiționale precum țesutul, cusutul, olăritul și gastronomia specifică zonei.

  • Contribuția femeilor la patrimoniul cultural imaterial

Rolul acestora în conservarea folclorului – cântece, doine, balade – precum și în menținerea ritualurilor și obiceiurilor religioase.

  • Personalități de referință din zona Văii Prutului Mijlociu

Evidențierea unor figuri feminine marcante din domenii precum educația, cultura, arta și literatura, precum și exemple de femei care au influențat dezvoltarea economică, socială și culturală a regiunii.

  • Rolul femeii în epoca modernă

Accesul la educație și diversificarea oportunităților profesionale, implicarea în administrație, inițiative civice și antreprenoriale.

  • Provocări și perspective actuale

Identificarea modalităților de valorificare a moștenirii culturale transmise de femei și conturarea unor măsuri concrete pentru promovarea contribuției feminine în patrimoniul local.

Prin aceast eveniment, partenerii au urmărit să stimuleze dialogul interdisciplinar, să încurajeze recunoașterea meritelor femeilor din această regiune și să contribuie la consolidarea identității culturale a Văii Prutului Mijlociu.

Evenimentul a reprezentat un pas important în direcția promovării patrimoniului cultural și a egalității de șanse, evidențiind rolul esențial al femeilor în trecut, prezent și viitor.